miercuri, 17 martie 2010
cel mai mic
În 2010 totul este mai mic. Pornim de la buget. Trecem prin salariile vitregite de deciziile executivului care a tăiat sporurile şi prin pensiile impozitate. Ajungem la preţul locuinţelor, care deşi a scăzut oricum este mai mic decât puterea de cumpărare. Realizăm că şi temperaturile de afară au fost sub cele normale în primele luni ale acestui an. Şi …. în final vedem că şi mielul de paşte va fi în 2010 mai mic şi mai slab.
schimbam hainele
Pentru cei mai mulţi dintre noi orele după-amiezii se confundă practic cu principala masă a zilei. Stresaţi şi cu gîndul să nu întârziem prea mult cu masa pentru a nu-l supăra pe patron, mâncăm repede şi mult, şi parcă de la o zi la alta ne săturăm tot mai greu. Munca la birou şi orele suplimentare vin şi ele în sprijinul kilogramelor în plus care năvălesc parcă pe corpul nostru, acoperind şi ultimele forme de muşchi. Ei bine, în acest ritm, am depăşit tranziţia, am intrat cu adevărat în capitalism şi am ajuns în Europa. Dar cu ce eforturi? Dumneavoastră domnilor mai înalţi cu 6 centimetri decît acum 30 de ani şi mai rotunzi cu aproape 12, iar dumneavoastră doamnelor cu şoldurile mai late cu 4 centimetri. Concluzia? Trebuie să ne schimbăm hainele!
superstitii
Marţi....3 ceasuri rele. De multe ori ne obsedează acest lucru. În afara superstiţiilor de zi cu zi, marţea suntem şi mai atenţi la ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Cel mai grav este că uneori ne gândim prea mult la ghinion şi e binecunoscut faprul că de ce ţi-e frică nu scapi. Cum ar fi arătat o extragere loto marţea? Probabil că nu ar fi jucat mai nimeni pentru că părea o şansă ratată din start. Dar eu, nu cred în superstiţii şi ar trebui ca şi dumneavoastră să faceţi la fel.
fenomene dobrogene
În sfârşit ne apropiem de temperaturile normale. Putem spune că a venit primăvara şi la noi. Zăpada s-a topit aproape peste tot în ţară, iar în urma ei descoperim natura care s-a odihnit sub pătura de nea. Dar dacă noi am descoperit natura, poliţiştii au descoperit altceva. Aşa cum ciupercile apar după ploaie, după zăpadă, în Dobrogea, ies la iveală fabricile de ţigări moldoveneşti clandestine. În afara faptului că anchetatorii ar trebui să verifice dacă e vorba de un fenomen natural în judeţul Constanţa ar mai fi nevoie să trimită un medic oftalmolog în zona Mihail Kogălniceanu – Crucea – Ţepeş Vodă.
primavara
Primăvara totul revine la viaţă. Vremea de afară ne dezmorţeşte şi ne face să fim activi. Dar care va fi efectul temperaturilor într-o societate în care criza financiară completează nemulţumirile celor pe care guvernanţii i-a lăsat fără sporuri? Vă spun eu: mitinguri, marşuri şi greve. Deci...primăvara aduce soare, temperaturi mai ridicate dar şi grupuri organizate de protestatari în faţa guvernului, a parlamentului şi a palatului Cotroceni.
tinem la traditii
Tradiţia, mai puţin creştină, împământenită mai ales pe la ţară, şi mai exact în apropierea birtului din sat, ne spune că azi ar trebui să bem 40 de pahare cu vin. Câte unul pentru fiecare mucenic care s-a jertfit. Legătura dintre băutură şi credinţă nu este una chiar...ortodoxă, dar argumentele sunt suficiente să convingă destui degustători. Dar cei care astăzi s-au jertfit consumând cele 40 de pahare pe nerăsuflate sunt cei pe care şi mâine...si poimâine...şi săptămâna viitoare îi găsim tot în cârciumă. Concluzia: nu cred că suntem un popor de credincioşi, dar cu siguranţă ţinem mult la tradiţii.
joi, 3 decembrie 2009
CORIDA
Într-o lume în care minciuna a devenit laitmotivul societăţii şi după cum am văzut emblema campaniei electorale, ar trebui să tragem concluzia că adevărul este punctul cardinal după care ar fi bine să ne ghidam. Dar ce este adevărul? Ceva exact? Ceva relativ? Ceva sigur? În teorie da. În practică însă adevărul aparţine fiecăruia dintre noi. Adevărul are culori diferite. Tu îl vezi altfel faţă de mine. Dar taurul care vede în arenă pelerina roşie de fapt nu distinge culorile. Oare toţi cei care nu disting de fapt culorile devin furioşi la culoarea roşie?
P.S. Taurul pierde mereu, chiar dacă e furios şi agitat la roşu şi chiar dacă nu distinge culorile.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)