Nu am putut niciodată să înteleg de ce unii oamenii se victimizează atât de tare încât aleg "să moară trăind", aşa cum metaforic o spun, în loc să "trăiască murind".
Un simplu eşec. O problemă. O greutate. Atât e destul pentru a schimba cursul unei vieţi. Un gând distruge tot. Cum un om matur poate să se arunce în braţele morţii doar din cauza unor gânduri negre? Pastile. O lamă. O funie. Sau o săritură de pe pod. Buff. Şi gata.
Criză financiară, labilitate psihică, singurătate acută, neîntelegere sau neîmpăcarea cu sine. Motive şi iar motive. Eu cred că de fapt e altceva. Unii dintre noi nu depăşesc adolescenţa şi cred că aşa atrag atenţia asupra lor. Cred că în altă lume le va fi mai bine. Cred că aşa o să-i iubească cei din jur mai mult. Cred că aşa rămân vii.
Greşit. Viu nu rămâi. Viu eşti. Spiritul tău poate trăi indiferent de existenţa ta fizică. De fapt, doar realizările rămân. Şi dacă eşti ghinionist, pot rămâne şi eşecurile usturătoare.
Mie mi-a plăcut mereu viaţa. Poate că, în stilul ăsta, cu ritmul de lucru, cu escapadele mele nocturne, cu nopţile pierdute în cârciumi şi localuri diferite mă sinucid şi eu încet şi sigur. Poate că nu realizez că sunt la fel. Poate că şi prea multă viaţă te omoară. Dar eu iubesc viaţa prea mult. Eu vreau să ajung acasă obosit de la serviciu, dar să am sclipiri. Eu vreau să îmi fie rău duminica, dar sâmbătă noapte să simt suavul gust al şpriţului împreună cu prietenii. Să mă zgârie decibelii în urechi sau să mă uşureze de câteva mulioane lăutarii. Nu vreau să iubesc şi nici să fiu iubit. Dar vreau ca interacţiunea mea cu persoanele de sex opus să emane erotism şi să degaje o căldură plăcută, asemănătoare dar total opusă din alt punct de vedere cu cea a dragostei. Vreau să fiu original. Vreau să mă duc la medic doar dacă mă simt foarte rău, la fel cum fac şi cu maşina: mă duc la mecanic doar dacă nu mai merge deloc.
Concluzia: vreau să mor sănătos, acasă, în patul meu, nu bolnav prin spitale. Şi...cred că vreau să mor tânăr, dar cât mai târziu posibil.....dacă se poate şi peste 100 de ani. EU TRĂIESC
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
daca mai traiesc pana atunci vin si eu la ziua ta. cand implinesti tu 100 de ani. nu garantez ca o sa mai fii chiar tanar, dar in ritmul asta, nu te vad bine. spritul imbatraneste nu intinereste. dar ramane spiritul....
RăspundețiȘtergerecred ca e un pic invers...adica mai bine te prinde moartea in timp ce te bucuri de viata, caz in care mori TRAIND, decat sa traiesti de pe o zi pe alta, fara sa te bucuri de viata ta, caz in care traiesti murind de fapt in fiecare zi
RăspundețiȘtergereTotusi, daca bucuriile vietii constau in niste decibeli care iti zgarie auzul sau in niste sambete petrecute cu multe pahare ori lautari, ma intreb daca nu cumva traiesti la interfata dintre viata si moarte. Dar...e si acesta un modus vivendi...
RăspundețiȘtergere.. mai bine 20 de ani cioara, decat 100 de ani vultur. Bine spus..traieste-ti viata!
RăspundețiȘtergere