de la bulgari?

De ce la bulgari şi nu în România? Pentru că bulgarii au venit cu oferte all inclusive la hoteluri de trei şi patru stele sub, sau egale doar cu cazarea dintr-un hotel de la noi. De ce la bulgari şi nu în România? Pentru că un hotel de 4 stele e un hotel de patru stele, şi chiar dacă e preţ promoţional zilnic ţi se schimbă prosoapele si ţi se face curat în cameră. De ce la bulgari şi nu în România? Pentru că şi dacă îi enervezi când le ceri a 50-a bere moca de la all inclusive, barmanul încearcă să nu se uite urât. De ce la bulgari şi nu în România? Pentru că mâncarea e bună şi e pentru toţi. De ce la bulgari şi nu în România? Pentru că nu mai vreau fiţe şi cluburi în care dacă nu ai câteva zeci de milioane eşti un lache. Vreau discoteci şi atmosfera pe care o găseam şi la noi în discoteci până în 2003.De ce la bulgari şi nu în România? Pentru că e mai aproape şi decât Sinaia, cea mai apropiată staţiune montană de pe Valea Prahovei. De ce la bulgari şi nu în România? Pentru că fructele de mare sunt proaspete, nu ca la noi congelate. De ce la bulgari şi nu în România? Pentru că eşti în altă ţară şi nu trebuie să răspunzi la toate telefoanele, sau chiar îţi poţi lăsa liniştit telefonul acasă şi să pleci cu adevărat în vacanţă. De ce la bulgari şi nu în România? Pentru că în orice zi normală la Nisipuri, cheltui cu siguranţă mai puţin decât într-o zi normală la Mamaia. De ce la bulgari şi nu în România? Pentru că primeşti sezlong gratis la piscină sau la plajă. De ce la bulgari şi nu în România? PENTRU CĂ ŞTIU SĂ TE ATRAGĂ ÎN EXTRASEZON ŞI SĂ-ŢI IA OCHII.

pentru cineva

Pentru mine, nu contează pozele tale. Amintirea ta e atât de vie în mine încat mi se pare că în fiecare secundă te vad în fata mea. Doar atunci când vreau să te ating îmi dau seama ca e o iluzie. Dar iluzia mă face să visez şi să sper. Iar când te voi atinge, voi simti cu adevarat desavârşirea mea ca barbat.

DUELUL GIGANŢILOR

INTER MILANO - BARCELONA 3-1 (1-1)

În viaţă nu spectacolul, circul şi distracţia reprezintă esenţa. Munca, încercările continue, ambiţia, încrederea şi puterea sunt cele care te aduc de multe ori în prim plan. Satisfacţia ta profesională parcă e şi mai mare atunci când ştii că ai muncit mult. Ce legătură ar avea toate astea cu cel mai popular sport? Mulţi ar zice niciuna.

Fotbalul spectacol a murit. Şi poate că e pentru prima dată când mă bucur că moare ceva. Pe dreptunghiul verde din Milano a învins forţa, puterea, viteza, oportunismul şi orgoliul unui antrenor pe care cei mai mulţi oameni din fotbal îl urăsc. Mult umflata echipă extraterestră care încerca să aducă a portocală mecanică, deşi nici Cruyff şi nici Van Gaal nu erau pe margine, a gustat din pocalul umilinţei. Geniile care au pus la respect Primera, au stat în bănci ca nişte învăţăcei cuminţi în faţa unuor jucători care au alergat, au băgat serios piciorul, au intrat des în offside, s-au apărat aproape perfect şi au combinat mereu în viteză. Adică au jucat fotbal. Inter a jucat fotbal. Barcelona a vrut să facă spectacol. Liga campionilor la spectacol e merită catalanii. La fotbal însă, parcă a sosit momentul ca şi Moratti să ajungă acolo sus. Oricare va fi rezultatul după retur, în seara asta sunt fericit. Pentru că munca şi dăruirea a învins talentul şi pronosticurile. În seara asta FOTBALUL a câştigat.

TRĂIESC

Nu am putut niciodată să înteleg de ce unii oamenii se victimizează atât de tare încât aleg "să moară trăind", aşa cum metaforic o spun, în loc să "trăiască murind".
Un simplu eşec. O problemă. O greutate. Atât e destul pentru a schimba cursul unei vieţi. Un gând distruge tot. Cum un om matur poate să se arunce în braţele morţii doar din cauza unor gânduri negre? Pastile. O lamă. O funie. Sau o săritură de pe pod. Buff. Şi gata.
Criză financiară, labilitate psihică, singurătate acută, neîntelegere sau neîmpăcarea cu sine. Motive şi iar motive. Eu cred că de fapt e altceva. Unii dintre noi nu depăşesc adolescenţa şi cred că aşa atrag atenţia asupra lor. Cred că în altă lume le va fi mai bine. Cred că aşa o să-i iubească cei din jur mai mult. Cred că aşa rămân vii.
Greşit. Viu nu rămâi. Viu eşti. Spiritul tău poate trăi indiferent de existenţa ta fizică. De fapt, doar realizările rămân. Şi dacă eşti ghinionist, pot rămâne şi eşecurile usturătoare.
Mie mi-a plăcut mereu viaţa. Poate că, în stilul ăsta, cu ritmul de lucru, cu escapadele mele nocturne, cu nopţile pierdute în cârciumi şi localuri diferite mă sinucid şi eu încet şi sigur. Poate că nu realizez că sunt la fel. Poate că şi prea multă viaţă te omoară. Dar eu iubesc viaţa prea mult. Eu vreau să ajung acasă obosit de la serviciu, dar să am sclipiri. Eu vreau să îmi fie rău duminica, dar sâmbătă noapte să simt suavul gust al şpriţului împreună cu prietenii. Să mă zgârie decibelii în urechi sau să mă uşureze de câteva mulioane lăutarii. Nu vreau să iubesc şi nici să fiu iubit. Dar vreau ca interacţiunea mea cu persoanele de sex opus să emane erotism şi să degaje o căldură plăcută, asemănătoare dar total opusă din alt punct de vedere cu cea a dragostei. Vreau să fiu original. Vreau să mă duc la medic doar dacă mă simt foarte rău, la fel cum fac şi cu maşina: mă duc la mecanic doar dacă nu mai merge deloc.
Concluzia: vreau să mor sănătos, acasă, în patul meu, nu bolnav prin spitale. Şi...cred că vreau să mor tânăr, dar cât mai târziu posibil.....dacă se poate şi peste 100 de ani. EU TRĂIESC

viata bate filmul

Filmul poliţist este enigma rezolvată care atrage privitori de toate vârstele. Dacă cei maturi analizează cazul, psihologia, strategia şi metodele, copii şi adolescenţii sunt impresionaţi de personajul principal. Isteţ, descurcăreţ în orice situaţie, bun trăgător şi mereu incoruptibil. Dacă filmele prezintă varianta ideală, în România lui 2010 poliţistul se luptă nu numai cu infractorii, ci şi cu sistemul care l-a lăsat fără sporuri şi uneori chiar fără benzină la maşina de serviciu. Dar şi aşa, poliţistul roman sfidează criza şi crizele unui guvern care în fiecare zi ne mai ia câte ceva şi îşi face datoria. La mulţi ani domnule poliţist roman, astăzi este ziua ta!

valori si putere

Cum apreciem valorile? Păi....depinde de scara pe care le punem. Dacă în cazul cutremurelor vorbim de richter şi mercali, atunci când vine vorba de oameni, modul de ierarhizare şi termenii de comparaţie sunt diferiţi şi multipli. Îi putem aprecia după studii. Dar, la câte facultăţi au apărut, parcă valoarea clasamentului nu mai e aceeaşi ca acum 20 de ani. Atunci să ne ghidăm după bani. Dar, parcă nici aşa nu e bine. Pentru că, la câte milioane de euro nu sunt declarate în România, topul ar putea fi unul fals. Să-i apreciem atunci după funcţii. Dar, iar nu e bine, pentru că la cel mult 4 ani îi schimbă. Să ne luam după putere? Aici chiar ne-am putea prinde puţin urechile în legislativ, executiv şi judecătoresc. Ce glumă bună. Acum puterea e într-un singur loc, deci, nu ne mai putem lua nici după asta. Şi până la urmă .... cum apreciem valorile?
Dacă suntem sau nu în top, nici nu mai contează. Important e să avem încredere în noi înşine. Şi asta pentru că alţii nu o să aibă încredere în noi....fără vreun interes. (P.S. Fiţi optimişti – vorba’ lu’ Guţă: „şi când mor am valoare”)

influente

Cât de influenţaţi suntem de mass media? În „epoca de aur”, în cele două ore de program tv nu aflam decât despre ctitoriile fostului regim. Acum, la 20 de ani de la sosirea democraţiei în România, realizările nu mai există la TV. Bine, în general nu prea mai există. În schimb avem intrigi, scandaluri de toate felurile, trafic de influenţă, reţele peste reţele, mondenităţi, uneori cu tentă vulgară, aşa zise dive cu statut de starlete şi băieţi de bani gata cu tătici de tătici. În audiovizual totul acum se măsoară în rating. Termeni noi care au intrat repede în limbajul curent al românilor. Concluzia: sumedenia de posturi TV ne oferă o arie largă de informaţii şi emisiuni pentru toate gusturile şi care, vrem nu vrem, ne influenţează. Dar, ne întoarcem de unde am pornit. Cât de mult ne influenţează? Ei bine, asta numai dumneavoastră ştiţi.